Povestește-ne mai mult despre tine. Cine ești? Ce faci? Detalii despre viața ta și orice altceva este relevant pentru tine.
Edy mă numesc, bucureștean get-beget, însă lumea mă cunoaște drept Elph, vlogger-ul sau filmmaker-ul. Spun asta pentru că pasiunea mea de mic a fost să fac poze, iar lucrul ăsta m-a împins ușor, ușor spre video, apoi spre lumea vlogging-ului și în cele din urmă spre creația de scurt metraje și a clipurilor muzicale pentru diverși artiști.
Încă de la 11 ani am visat să fiu youtuber, îmi doream foarte mult însă nu reușeam niciodată să fiu constant și să evoluez, da, ai ghicit, am clipuri pe platforma Youtube încă din 2011, pe când vocea mea suna puțin mai bine decât a unui papagal. Am tot încercat în fiecare an pe canale diferite timp de 6 ani, dar niciun rezultat. Îmi aduc aminte că mă frustram din cauza că nu reușeam, până când în 2017 am făcut cunoștință cu vlogger-ul Alex Alvarez, ca mai apoi fast forward un an și jumătate, mi-am cumpărat o cameră sănătoasă cu care să fac vlog și poze, iar apoi am creat împreună cu Alex, trupa L.A Gang cu care am reușit performanța să fim top #1 Trending Youtube Romania cu o piesă pe care am compus-o, filmat-o, înregistrat-o etc. chiar la Alex acasă, piesa având în momentul de față 8+ mil. de vizualizări. Da, de la a fi frustrat că nu reușesc, am ajuns cu ajutorul lui Alex Alvarez să fiu văzut de sute de mii de oameni. Fast forward până în prezent, pasiunea mea pentru vlog aproape s-a stins, însă mi-am atins scopul și știu că totul este posibil. Pe parcurs am luat în serios ideea că îmi place să filmez , să creez și am început să fac clipuri muzicale cu ajutorul lui Boier Bibescu pentru diverși artiști precum Doddy, What’s UP, Oana Radu, Anda Adam, Theo Rose.
Am învățat că dacă îți propui ceva, și îți dorești cu adevărat, orice este posibil; un citat pe care îl iubesc: „If you want something, anything, do the work and earn it”. Pot spune că sunt un workaholic și nu mă las până nu termin ceea ce am început. Bineînțeles, secretul meu este că nu simt că muncesc, mereu am căutat să elimin acest termen din viața mea, o fac pentru că vreau și pentru că mă regăsesc, sunt într-o stare de flow continuă care mă ghidează, și asta doar pentru că știu exact ce urmăresc să descopăr.
Favorite sneakers și de ce?
Pfua, de cum i-am văzut m-am îndrăgostit de Helly Hansen Trailfox MTS, gusturile nu se discută. Să nu uit și de Nike Proto Max 720, care au devenit cumva sneakerșii preferati ai multora, dar nu ai cum să nu te îndrăgostești de ei – de la design, la cât de comfortabili sunt.
Cărți recomandate? Filme și seriale preferate? Sau podcast. Care este linia preferințelor tale în materie de cultură.
Aici domeniul meu, corect? Ca și autor, recomand Eckhart Tolle care a scris „Power of now”, o carte care pe mine m-a influențat foarte mult și una dintre cărtile care mi-a schimbat viața. La categoria de filme se încadrează Mr. Nobody, îl recomand tuturor, este minunat, atât de minunat încât l-am vazut de 4 ori și de fiecare dată este diferit.
Ce ai fi vrut mereu să te întrebe lumea, dar nu s-a întâmplat niciodată. Fă-o tu acum!
De ce gândesc atât de mult, de ce mă preocupă totul din jur. Sunt atent la absolut tot ce se întâmplă în jurul meu și observ foarte multe lucruri interesante atat la oamenii din jur cât și la mine. Dar nu întreabă nimeni de ce o fac, însă răspunsul se află în absolut fiecare conversație pe care o ai cu mine.
Dacă te-ai întâlni azi cu copilul tău interior, o varianta a ta mai tânăra… Ce sfaturi i-ai da? Un self-advice pentru viitor?
Sincer? Nu ar fi nevoie de vreun sfat, dacă aș avea ocazia asta tot ce aș face ar fi să stau față în față cu mine, să nu zic nimic, să dau din cap, iar apoi să dispar. Cu siguranță versiunea mea mai tânără ar înțelege mesajul și nimic nu s-ar întâmpla, pentru că totul este la locul lui.
- „NO BULLSHIT” collection – FTSHP x BUMBAGR - 26. 11. 2021
- Editorial: Tomorrow´ s glam French - 16. 11. 2021
- Editorial: New People Diary - 4. 11. 2021