Beschea George este un content creator căruia îi place să picteze adidași în cele mai unice moduri, scoțându-i în evidență prin imaginile creative editate în Photoshop și postate pe social media.
Totul a început din pasiunea lui pentru pictat descoperită de când era mic, lucrează de 3 ani la proiect și de 2 ani full-time, în prezent având colaborări mari cu diferite companii.
Custombygb are o comunitate activă de 8k pe Instagram și este recunoscut la nivel mondial că fiind unul dintre cei mai creativi content creators.
Povestește-ne mai multe despre tine ca și customizer de sneakers. Când a luat naștere proiectul? Inspirație?
La mijlocul lui 2018, totul a început dintr-un simplu scroll pe Pinterest unde am văzut o pereche de teniși. Un fel de revelație pe moment, am zis că trebuie să caut mai multe informații despre asta, având în vedere că nu am mai pictat de vreo 4 ani din cauza facultății. La vremea aceea căutând să văd dacă este și la noi dezvoltat domeniul, l-am găsit doar pe Graure făcând asta. A fost o sursă de inspirație pentru mine urmând să mă conectez cu artiști din toată lumea, în prezent sunt 3 ani adunați în domeniu.
Ce presupune mai exact munca din spatele unei customizări?
Este un proces complex care necesită mai mulți pași făcuți cu atenție pentru că vopseaua să se lipească și să reziste pe suprafață adidasilor. Aici vorbim doar despre o simplă culoare, dar dacă dorești să creezi un design complex, pe lângă procesul în sine îți trebuie încă un bagaj de alte skill-uri învățate.
Top branduri cu care ai vrea să mai faci colaborări pe zona asta.
Nu am un top favorit, însă țintesc spre branduri de renume cum ar fi Nike, Adidas, Sizeer etc.
Cel mai tare proiect pe care l-ai avut până acum și care te-a scos din zona de comfort.
Cel mai tare proiect pe care l-am avut a fost cel cu Schwarzkopf, unde am avut de creat pentru 3 articole diferite câte un design destul de complex de pictat. Pe vremea aceea lucrăm full time la o firma, ajungeam acasă seară și lucrăm la colaborare până noaptea la 4. Am ținut-o în rutină asta aproape 2 luni, având 15 articole de pictat, ce pot să spun este că m-a scos cu totul din zona de comfort. A fost un proiect la care am lucrat cu drag.
Cât timp ai lucrat cel mai mult la un sneaker? Și câte perechi ai desenat până acum?
Cel mai mult am lucrat peste 100 h + la Venom și Assassins Creed, făcând înconjurul lumii, aceste lucrări mi-au demonstrat cât de mult mă pot duce că și calitate a lucrării pe un sneakers. Am pictat peste 150 de perechi, adunând și colaborările.
Te-ai întâlnit pe stradă, random, cu oameni care să poarte shoesi făcuți de tine?
Daaa, și am rămas plăcut surprins. Să lucrezi din pasiune cu drag și spor și să te întâlnești cu oameni care îți poartă lucrările este un cel mai frumos sentiment.
Prezintă-ne avantajele și dezavantajele acestui hobby. Există cereri internaționale?
Sunt mai multe avantaje, prezint câteva: unul ar fi procurarea materii prime care nu este foarte costisitoare spre deosebire de alte ramuri, poți lucra de acasă în mediul tău.
Dezavantajul este că trebuie să porți echipament de protecție pentru vopsea, nu merge bine în toată perioada anului, este un domeniu nou, dacă vrei să te dezvolți lucrurile merg încet.
Primesc cereri din toată lumea, însă țară noastră are costuri mari când e vorba de tranportul adidasilor internaționali.
Ce simți și unde îți pleacă mintea atunci când desenezi?
La diferite lucruri, sunt o persoană căruia îi place să evolueze constant. Tot timpul caut metode noi să mă dezvolt și să devin din ce în ce mai bun în ceea ce fac. Pe lângă asta mintea mea zboară și la dezvoltarea personală.
Ce background cultural ai? Ce autori, podcasturi, profiluri de IG rezonează cu valorile tale.
Mă uit la câțiva artiști din toată lumea, i-am catalogat fiind cei mai buni în domeniu. Mă inspiră foarte mult văzând la ce nivel au ajuns și țintesc să ajung acolo. Nu prea mă interesează lumea mondenă, dar mă inspiră la maxim Cristiano Ronaldo pentru muncă pe care o depune.
Cum îți definești stilul ca și artist? Ai o amprenta personală? Cum recunoaștem producțiile realizate de tine.
Creez design-uri digitale unice, am atâtea idei în cap încât nu e loc de plictiseală. Am o amprena personală pe care o las la călcâiul adidasilor, tot timpul mă semnez GB.
Fav sneakers din toate timpurile. De ce?
Yeezy 350 & Jordan 4. Îmi plac pentru că au schimbat jocul industriei prin design-ul unic. Mă inspiră numai când mă uit la ei, Jordan 4 pentru calitatea ireproșabilă de materiale iar Yeezy 350 pentru confortul adus.
Spune-ne ceva ce nu știm deja despre tine.
Sunt stângaci, toate lucrările sunt pictate cu stânga.
Ceva planuri de viitor?
Îmi doresc să împing cât de mult se poate industria, să inspir și pe alții să facă pași spre acest domeniu frumos. Că și planuri de viitor vreau să-mi construiesc un brand, să țin workshop-uri și să înființez un site pentru a-mi facilita munca.
- „NO BULLSHIT” collection – FTSHP x BUMBAGR - 26. 11. 2021
- Editorial: Tomorrow´ s glam French - 16. 11. 2021
- Editorial: New People Diary - 4. 11. 2021