Diana e o tipă de 29 de ani din Bacău, stabilită în București, care simte mult și care se gândește mult la ce simte. Și când crede că a înțeles ceva din combinația asta, alchimizează emoțiile fie în cuvinte, fie în imagini, fie în ambele. De profesie marketer cu valențe diverse, se joacă de 10 ani prin brand, marketing și events. A început cu un internship la Decât o Revista, apoi FRUFRU și Urban Monkey, apoi British American Tobacco, iar acum e Culture & Partnerships Manager la Red Bull.
Cel mai mult îi plac momentele când simte cu adevărat că trăiește și și-ar dori ca toți oamenii să fie conștienți de momentele astea magice. Să le caute și să le creeze pentru ei și pentru cei din jurul lor, cât mai des. Dintr-o convingere profundă că “life’s too short to not live it”, a creat www.howipicture.com – a visual imaginary psychedelic indie album about loving life.
Spune-ne despre tine: cine ești și ce faci când nu călătorești și fotografiezi ce vezi?
Nu prea știu să mă descriu singură așa că o să las citatul ăsta din Bukowski, care e foarte on point: “Understand me. I’m not like an ordinary world. I have my madness, I live in another dimension and I do not have time for things that have no soul.” Lucrez în brand marketing și events de aproape 8 ani și #ilovemyjob.
Povestește-ne mai multe despre proiectul personal “howipicture”. The story behind și intenția lui de viitor.
Cum nu am ( încă :)) o trupă indie în UK, să scoatem albume pe vinyl (în coperți super artsy) și să cântăm pe scenă la SummerWell, a apărut howipicture life.kinda. – a visual imaginary psychedelic indie album about loving life, un website care e literally & metaphorically despre cum „we picture” tot felul de tembelisme care ne fac să iubim viața.
Fiecare trip e unic și personal, diferența stă în sensul și simbolurile pe care le atribuim momentelor pe care le trăim. Dacă mergem împreună în Berlin, tu o să faci anumite fotografii, iar eu altele. Poate tu te simți alive când vezi arhitectura modernistă, iar eu graffiti pe pereți și oameni îmbracați în galben.
howipicture life.kinda. e o galerie vizuală în care fiecare expunem cum arată “universul nostru”, adică acel loc din interior în care ne simțim cu adevărat “acasă”. Momentele mele cele mai fericite au fost când exteriorul și interiorul erau atât de bine aliniate cu modul în care sunt construită, încât eram una cu momentul. Și nu eram decât pe apă și aer 🙂 Faptul că știu care sunt lucrurile care mă fac să mă simt alive m-a ajutat mereu când nu știam încotro să o iau. E o busola bună.
Momentan howipicture life.kinda. înseamnă cam 500 poze în 10 albume cu street art din 10 orașe, 1 guest album cu street art din Mexic, 1 album numit „ yellow berlin ” și 1 blog post cu mini colecții de artworks ale:
Urmează design stuff și artsy stuff. M-am jucat puțin și de-a Casa de Papel și am rugat 10 prieteni să facă soundtrackuri pentru cele 10 orașe cu street-art.
howipicture life.kinda. conține și va conține doar fotografii personale, tocmai pentru că e despre emoții și percepții raw asupra vieții, despre adevărul fiecăruia dintre noi. Și poate adevărul nostru te inspiră să-ți găsești adevărul tău.
Pe viitor îl văd devenind multe lucruri, dar încă nu m-am gândit așa departe. Ar putea fi de exemplu un dating app bazat pe cum vedem fiecare viață, cred că ar fi util :). La ce m-am gândit e că mi-ar plăcea tare mult să am guest albums cu ce fotografiază artiștii pe care eu îi am în albume, cu ce îi face pe ei să se simtă alive.
Când și cum ai descoperit fascinația pentru arta urbană? Povestește-ne etapele formării tale vizuale ca și pasiune.
Totul s-a declanșat într-o excursie în Berlin, unde mersesem cu fetele pentru un concert Coldplay. La finalul excursiei mi-am luat o zi doar pentru mine, în care am plecat pe jos și foarte puțin cu metroul, cu o hartă fizică pe care scriam cu pixul, în căutarea unei liste de specialty coffee shops primită de la un prieten barista. Și în drum spre Five Elephant am ajuns din întâmplare în Kreuzberg, unde am dat de kilometri de street art și murale pe care am simțit un impuls să le fotografiez, probabil dintr-o nevoie de a păstra sentimentele pe care mi le-au creat atât imaginile cât și aventura de a cutreiera singură un oraș necunoscut. Scriu de mică în jurnal și cumva asta a fost o formă nouă de jurnal – vizual. Street art-ul nu a fost un scop, ci un mijloc de a mă conecta la universul meu, de a mă simți „acasă”.
Și în general imaginile au efectul ăsta asupra mea, e limbajul prin care mă conectez cel mai ușor la mine. Limbaj care în timp a derivat în ilustrație, typography, design, artă contemporană, instalații de lumini – dimensiuni ale vizualului pe care le-am explorat și integrat și în munca mea. Nu am fost niciodată eu artistul, ci colaboratorul, dar am un respect imens pentru emoțiile pe care artiștii reușesc să le transmită în mod universal prin arta lor.
Ce reprezintă street art-ul pentru tine și cum iți permite el să te exprimi, să visezi?
Dintre toate formele de artă vizuală cu care rezonez, street art-ul mi se pare cel mai personal. E ca o conversație intimă pe care o am de fiecare dată cu orașul în care sunt. Trecând totul prin filtrul propriei mele experiențe, conversația asta mă ajuta să mai înțeleg câte ceva despre mine. Și am trăit foarte multe momente de serendipity descoperind street art: era ca și cum prin murale și graffiti-uri orașul îmi răspundea la unele din cele mai grele întrebări. Și chiar am luat câteva decizii importante după ce am văzut câteva artwork-uri random, pe străzi, apărute „out of nowhere”,după colț. E amuzant cumva când mă gândesc că viața mea a luat un anumit curs datorită unor street artiști pe care nu îi cunosc și care nu mă cunosc.
Din ce îți iei inspirația atunci când călătorești? Cum te provoci ca fiecare trip să fie the one?
Ca un trip să fie „the one” trebuie să se întâmple lucruri pe care nici nu le visam când am plecat. Intenționat las mereu loc pentru necunoscut. Cum a fost de exemplu când am plecat singura în New York, cu o siguranță nebuna că totul va fi bine. Știam doar unde o să stau, că o să fiu la un curs cu oameni din toată lumea și care e lista scurtă de locuri pe care vreau să le văd. Și din a doua zi am cunoscut niște oameni super faini care au transformat experiența în una din cele mai tari pe care le-am trăit până atunci.
Încerc mereu să-mi blochez orice frică inutilă sau pesimism și să fiu deschisă. Mă las ghidată de curaj, de instinct și de lucrurile care stiu că mă fac fericită. Și mai știu că nimic nu se întâmplă dacă nu faci să se întâmple. Pe omuleții din New York, care erau colegi dintr-o altă grupă și de la un alt curs, i-am cunoscut ducându-mă la ei și zicându-le „I think you guys are really cool. Heard you wanna go to dinner, can i join?”.
Ce mural/ imagine ți-a tăiat răsuflarea, ți-a oprit timpul în loc și ți-a atins ființa?
Artwork-ul ăsta, desenat pe o ușă din fața unui restaurant din Lisabona. Eram într-o perioadă de răscruce, trebuia să aleg încotro mă îndrept. M-au atras detaliile și craft-ul imaginii și abia când m-am apropiat am văzut citatul din Moby Dick, care zicea: „I know not all that may be coming, but be it what it will, I’ll go to it laughing.” Și asta m-a făcut să dau un telefon care mi-a schimbat complet cursul vieții. A fost una din cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată.
Alege-ți o ținută pe care să o porți în toate călătoriile. Din ce s-ar compune? Fav sneakers.
adidas Originals ZX 420 Multi Coloured Trainers – sunt sneakerșii mei preferați, îi numesc „my ponies” și după 6 ani aproape, încă arată impecabil. Am văzut și făcut multe cu ei. îmi place outfit-ul ăsta pentru cutreierat: comod, cool, chic: adidas wide leg pants.
Ce background cultural ai? Ce autori, podcasturi, filme, profiluri de IG rezonează cu valorile și principiile tale?
Sunt suma oamenilor care m-au inspirat și de la care am învățat și a tuturor experiențelor pe care le-am trăit. Iubesc să vizitez orașe și muzee de artă contemporană și design, să merg la evenimente și festivaluri. Întotdeauna am fost pasionată de literatură și scris, am făcut 2 ani teatru în liceu, într-o trupă de amatori cu care am jucat pe scena unor festivaluri din țară (ID Fest, T4T, Ideo Ideis), am făcut un internship la Decât o Revistă care mi-a deschis porțile lumii culturale din București și care m-a făcut să-mi dau seama cât de mult îmi place să fiu în preajma artiștilor și să îi descos în interviuri.
Sursele mele de inspirație sunt un fel de Long Island Ice Tea cu Daniel Kahneman, Mark Manson, Mark Ronson, The Wizard of Oz, Jimmy Fallon, Jimmy Kimmel, Ellen și Trevor Noah, Mad Men, Westworld, Warhol și Basquiat, La la land, „ABSTRACT – the art of design”, Marvel, Pixar, Star Wars, Monocle, Frame, LOVE, Wired, The New Yorker, Pitchfork, Resident Advisor, Highsnobiety, „Today, Explained”, „Pe bune”, „Influence”, „Modern Love”.
Dacă ar fi să alegi o locație de pe glob și o celebritate cu care să petreci timp
de 1 lună, care ar fi acela?
Robert Downey Jr. în New York, anytime.
Top artiști care te inspiră:
Camille Walala: Motto-ul ei e „I take joy seriously”. Practic tot ce am zis aici în 4 cuvinte. Și îmi place foarte mult ce face, chiar îmi provoacă bucurie. Clădirea asta din Shoreditch, Londra, „pictată de ea” chiar m-a oprit în loc.
Seb Touissant: E un street-artist de origine britanico-franceză, care merge în zone defavorizate ale lumii și „pictează cuvinte” care înseamnă ceva pentru localnici, făcându-le viața măcar un pic mai frumoasă prin street-art.
Mark Ronson: Pentru modul în care îi provoacă pe artiștii cu care colaborează să sape în adâncul lor până la „miezul” lucrurilor despre care vor să cânte. Pe lângă faptul că e un producător extrem de talentat, cu multe premii la activ.
Glass Animals & Sofi Tukker: pentru că sunt delicios de „ciudați” în muzica și stilul lor.
Dacă ar fi să preiei superputeri din natură, animale, fenomene meteo care ar fi acelea?
„Be like water, my friend”, cum zicea Bruce Lee. Mi-ar plăcea să fiu ca apa și să iau în mod natural forma tuturor situațiilor pe care mi le aruncă viața, cu înțelepciune, fără ego. Sunt semn de apă dar de obicei mă comport ca focul. Mereu am fost fascinată de apă, cum poate fi extrem de calmă dar și extrem de puternică. Prietenoasă dar și amenințătoare. Și până la urma, apa e “ life itself ”.
Ce sfaturi i-ai da variantei tale mai tinere, copilului tău interior azi, dacă te-ai întâlni cu el? Dar și self-advice pentru viitor.
Copilul meu interior e foarte prezent și e de fapt vocea, filtrul care dă sens tuturor experiențelor mele și care mă ajuta mereu să ajung „acasă”. E persoana pe care îmi doresc cel mai tare să nu o dezamăgesc și care primește mai întâi masca de oxigen în caz de urgență. Pentru că știu că dacă ea e alive și fericită, la fel voi fi și eu și oamenii din jurul meu.
Sfatul pentru mine din viitor e să nu uit niciodată drumul spre casă.
„Stay magic, monkey”, cum mi-a spus un prieten foarte drag.
- „NO BULLSHIT” collection – FTSHP x BUMBAGR - 26. 11. 2021
- Editorial: Tomorrow´ s glam French - 16. 11. 2021
- Editorial: New People Diary - 4. 11. 2021
