2 variante de culori
Salut, sunt perechea de sneakers Converse All Star OX, și înainte ca tu să mă ei pentru prima dată în picioare, aș vrea să-ți spun doar câteva lucruri despre mine.
Istoricul meu
Sunt varianta mai joasă a legendarei perechi de sneakers All Star Hi, cu o istorie de peste un secol. Am ajuns pe lume cu o mică întârziere – circa în anii ‘50 ai secolului trecut – însă nu se poate spune că mi-ar părea rău. Ba dimpotrivă. Creatorii mei au estimat splendid perioada release-ului meu, și sunt preferată până astăzi.
Cine mă poartă?
Sunt o pereche de sneakers pentru fiecare zi, deci este clar că sigur ne-am întâlnit cândva, fie pe stradă, fie când eram chiar în picioarele vreunuia dintre prietenii tăi. Însă m-am aflat și în dulapul de pantofi al unor fețe cunoscute. De exemplu, mă iubește Amanda Seyfried sau Wiz Khalifa.
Cu ce mă asortez?
Sunt joasă, și din pânză, așa că sunt cu totul ideală pentru vară. De aceea mi se vor potrivi întotdeauna pantalonii scurți sau orice outfit de vară ușor. Categoric nu strici nimic nici cu pantaloni lungi. Iar în ceea pe privește culoarea, întreb: este ceva ce nu se poate asorta cu o pereche de sneakerși cu totul albi?
Așa, aceasta a fost o introducere despre mine. Sper că, după ce mă vei cumpăra, voi afla și eu ceva despre tine!
Converse Chuck Taylor All Star Ox sunt legendarii teniși din pânză cu low-cut pe care îi cunoaște toată lumea. Caracteristicile acestora sunt talpa și vârful din cauciuc și logo-ul Converse aplicat pe material, pe partea de interior a piciorului.
Textil: Partea superioară textilă a adidașilor este ușoară, respirabilă și confortabilă, ideală pentru uzura zilnică și sport. Asigură circulația aerului, menține picioarele proaspete și se adaptează la forma lor. Adesea completate cu detalii sintetice sau din cauciuc pentru durabilitate și suport.
Cauciuc: Talpa din cauciuc oferă aderență excelentă și durabilitate pe o varietate de suprafețe. Datorită elasticității sale, aceasta absoarbe șocurile, sporind confortul la mers sau alergare.
Poți proba și cumpăra sau îți poți ridica comezile online.
Afișați mai multeDobry model s kulatou špičkou
Teniși Converse, adidași Converse, sneakerși Converse sau pur și simplu Converși - îi poți numi cum îți place. Important este că acest brand este pe piață încă din 1908, ca și Converse Rubber Shoe Company, ceea ce clasează încălțămintea Converse drept tenișii cu cea mai lungă și din multe puncte de vedere, cea mai bogată istorie. O istorie care a pus și bazele viitorului.
Secol marcat de nașterea siluetei Chuck Taylor
La marele boom al tenișilor Converse a contribuit un om al cărui nume este departe de a fi azi necunoscut de către purtătorii acestor teniși. Numele lui era Chuck Taylor. A fost un jucător de baschet care a intrat în magazin la acel timp, spunând că tenișii lui sunt inconfortabili și că îl dor picioarele. Nu avea să știe efectul pe care tenișii Converse îl vor avea în viitor. Cu timpul, a făcut un pact cu brandul, devenind astfel ambasadorul acestuia. A contribuit semnificativ la modernizarea clasicei siluete a tenișilor Converse, a cărei nume a fost îmbogățit în 1932 de... Taylor. Așa au fost creați tenișii Converse Chuck Taylor.
Odată cu desfășurarea celui de-al doilea Război Mondial, producția tenișilor Converse a fost lovită de o schimbare majoră. La acea vreme, compania a început să-și orienteze producția către armată în loc de public. Sneakerșii Converse au fost transformați într-o variantă mai durabilă, pentru soldați, și liniei de produse i-a fost adăugată o largă gamă de echipamente, printre care și echipament protector. După război, producția a revenit la produsele originale și tenișii tradiționali de pânză Converse călătoreau din nou către clienții satisfăcuți.
Converșii și baschetul
Mulți fani Chuck Taylor vor fi surprinși de faptul că silueta a fost inițial concepută în principal pentru baschetbaliști. Și într-adevăr, pentru o lungă perioadă de timp, Converșii au fost considerați cei mai populari bascheți din istorie. De-a lungul timpului, modelul Chuck Taylor a fost înlocuit pe terenul de joc de către succesorii săi, dar tenișii Converse au continuat să se bucure de popularitate, fiind purtați chiar și de legendarul Michael Jordan.
Cu competiția crescută deja la finalul secolului XX, tenișii Converse au început să dispară din spațiul celor două coșuri. Contrar acestui lucru, deveneau din ce în ce mai populari în culturile rock și punk, dar nici aceste comunități nu au reușit să prevină căderea care se apropia inevitabil pentru încălțămintea Converse. Însă, Nike a sărit în ajutorul legendei înecate, cumpărând compania și aducând-o pe linia de plutire.
De ce să cumperi încălțăminte și haine Converse de la Footshop?
Aici vei găsi cele mai renumite modele precum All Star, One Star, Chuck Taylor și altele, în varianta joasă (low) și înaltă (high), atât pentru bărbați cât și pentru femei. Avem disponibile o largă gamă de colorways, indiferent dacă cauți variante pe alb, negru, roșu sau curcubeu, unele dintre ele având chiar preț redus. De asemenea, îi poți asorta cu haine și accesorii Converse. Meniul îți pune la dispoziție tricouri, hanorace, sau pantaloni.
Completează-ți garderoba cu legendarii Converse, de la Footshop.
Operator de transport | Preț | Zile de livrare |
---|---|---|
Packeta - ridicarea coletului la un punct Pick-up | din 19 Lei | de miercuri 18.12.2024 |
Ridicare personală București | din 6 Lei | de luni 23.12.2024 |
FedEx | din 26 Lei | de miercuri 18.12.2024 |
DHL Premium - express | din 59 Lei | de marți 17.12.2024 |
CARGUS | din 23 Lei | de miercuri 18.12.2024 |
Fan Courier | din 20 Lei | de joi 26.12.2024 |
Fan Courier - Punctul de colectare | din 16 Lei | de joi 26.12.2024 |
În politica noastră de returnare am descris detaliat fiecare pas, drepturile și responsabilitățile părților și durata aproximativă a procesului. Mai multe informații Mai multe informații
Produsele primite nu sunt pe gustul tău, sunt defecte sau nu sunt în regulă? Pur și simplu returnează-le sau fă o reclamație. Mai multe informații